Monografia Bisericii “Sf. Nicolae”

Istorie Decembrie 15, 2011

Bisericuţa ,,Sfântul Nicolae” de pe deal, ieri

În partea de Răsărit a oraşului Piatra-Neamţ se întindea cartierul numit odinioară „Bordeie” şi mai apoi cartierul Obor. Aici, la poalele Muntelui Cozla, răsare de sub sprânceana unui deal bisericuţa „Sfântul Nicolae”.

Această biserică de enorie, numită până în 1935 ,,Parohia Sf. Nicolae” – Bordeie, cuprindea cartierele Obor, Dărmăneşti şi Lutăria, de la marginea Municipiului Piatra Neamţ spre Nord-Est, cu şoselele principale ce leagă oraşul Piatra Neamţ de oraşele Roman şi Târgu Neamţ. În partea de Apus – prin parohie curge – pârâul Cuiejdiu, care desparte oraşul în două şi cartierul Obor de cartierele Dărmăneşti şi Lutăria.

În această parte a oraşului s-au statornicit în trecut cei mai nevoiaşi locuitori, cu case mici – foarte puţine păstrându-se în prezent – din care cauză această bisericuţă s-a numit „Sf. Nicolae” – Bordeie. 

Biserica „Sf. Nicolae” din cartierul Obor (fostul cartier Bordeie) din Municipiul Piatra-Neamţ a fost zidită de către logofătul grec Vogoride între anii 1790-1796, logofăt care stăpânea pe atunci moşia Dărmăneştilor. Biserica – de mici proporţii (135 mp inclusiv altarul) – construită din amestec de piatră şi cărămidă – cu zidul între 1 şi 1,30 metri grosime – are formă de cruce, cu o boltă centrală pe naos. Acest plan treflat, cu sânuri laterale uşor proeminente, nu are o compartimentare tradiţională. Turnul-clopotniţă adăugat odată cu
pridvorul, are o cameră intermediară şi camera clopotelor. Şarpanta turnului, în formă de mitră arhierească, se termină cu un lanternou pe care este montată o cruce ce mai păstrează şi astăzi la bază semiluna. 

Arhitectura bisericii aparţine epocii de decadenţă a stilului moldovenesc, cu ziduri şi turle groase şi greoaie, lucrate masiv din piatră şi cărămidă. Datorită alunecărilor de teren de pe versantul nordic al Muntelui Cozla, ce a creat fisuri în zidărie şi fundaţie, în anul 1890 biserica a fost închisă. Între anii 1930 – 1935 s-au efectuat lucrări de consolidare, sub
conducerea antreprenorului italian Carol Zane şi sub păstorirea preotului Petre Bălănescu.

În toamna anului 1935, după mai bine de 40 de ani, s-a reluat viaţa liturgică la biserica parohială. Deşi renovată sumar, bisericuţa va purta amprenta deteriorării în timp încă multă vreme…

Bisericuţa „Sf. Nicolae”, azi

După anul 1935, viaţa bisericească curgea lin în matca obişnuită a ceremonialului ortodox. A urmat apoi perioada de tristă amintire a comunismului, care nu a mai permis intervenţia – prin lucrări de amenajare ori consolidare – a locaşului de cult. Aşadar, timpul cu vitregiile lui a lăsat urme în mica biserică.

După anul 1989, în cartierele Dărmăneşti şi Lutăria au început construcţia a încă patru biserici: ,,Cuvioasa Parascheva”, ,,Sfântul Lazăr”, ,,Sfânta Teodora de la Sihla” şi ,,Sfântul Mina”.

Bisericuţa de pe deal privea stingheră la mulţii credincioşi, care – luaţi la vale de duhul înnoitor al vremii, dar pustiitor de suflete – au uitat repede dangătul clopotelor care i-au chemat oarecând la Liturghie; au uitat clipele de bucurie ale Botezului şi Cununiei copiilor lor şi s-au aruncat năvalnic în valul unei aparente înnoiri.

În pofida acestora, Ierarhul Nicolae, ocrotitorul săracilor, a păstrat o mână de credincioşi, 25 – 30 la număr, care – prin prezenţa lor în jurul preotului – au păstrat aici duhul rugăciunii şi al evlaviei străbune.

Raza de lumină din bisericuţă

Uitată de toţi, chiar de unii locuitori din preajmă, bisericuţa de pe deal, acoperită de praf şi de copaci, parcă dorea să iasă din cărunteţea vremii şi să-şi schimbe straiele rupte şi prăfuite. Sfântul Nicolae, cel ales nu la întâmplare ca ocrotitor al nevoiaşilor din vechiul cartier Bordeie, şi-a arătat puterea de „mare făcător de minuni”.

În toamna anului 2004, Preotul paroh Ştefan Oprea de la Parohia Doina – comuna Girov, protopopiatul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ – a fost transferat, la cerere, începând cu data de 1 decembrie 2004, ca preot paroh la Parohia „Sf. Nicolae” din Piatra-Neamţ.

Prima slujbă oficiată aici, în 12 decembrie 2004, a adus în sufletul Preotului Ştefan Oprea durere şi pe obraz lacrimi… Bisericuţa oferea un spaţiu intim propice rugăciunii, dar… totul în jur era pustiu; şi mai mult, puţinii credincioşi prezenţi la slujbă priveau îndoielnic la mine… şi la celălalt slujitor preot numit aici, cu mine…

După primele slujbe au început compătimirile din partea fraţilor preoţi: „Cine v-a pus să veniţi aici? Aceasta este parohie de doi preoţi? Cum o să slujiţi aici, că nu aveţi loc în altar?...” Şi alte multe întrebări, ca să nu le numesc altfel…

La toate acestea, când priveam ce stare de degradare şi părăsire era bisericuţa şi curtea din împrejur, o undă de deznădejde m-a cuprins…

Mai mult, parohia – care era cândva foarte mare – era acum cea mai mică din zona Dărmăneşti. Preotul numit odată cu mine, văzând această situaţie, m-a lăsat singur aproape un an, slujind în parohia de unde venise, ca suplinitor.

Minunile Sfântului Nicolae

Am început să-mi vin în fire şi nu a fost de atunci o Sfântă Liturghie la care – în rânduiala Proscomidiei – să nu scot o părticică pentru ca Mântuitorul Hristos, cu rugăciunile Maicii Sale şi ale Sfântului Ierarh Nicolae, să-mi ajute să realizez ce aveam în plan. Pentru că de mic copil aveam acasă o icoană pictată pe lemn, dăruită bunicii mele de un
oarecare monah Dometian, de la Mănăstirea Secu, când familia s-a refugiat în vremea celui de-al doilea Război mondial; în faţa ei mă rugam mereu şi citeam Acatistul Sfântului Nicolae.

Dealtfel, pe Sfântul Nicolae îl luasem ocrotitor încă din vremea copilăriei şi la el mă rugam în fiecare zi să mă ajute… Aici, în „bisericuţa de pe deal”, se află încă din 1856 o icoană a
Sfântului Nicolae, ferecată în argint aurit, pe chipul căreia apare – la anumite intervale de timp – un semn, aşa cum pot confirma credincioşii fideli ai bisericii. Înaintea acestei icoane mă rugam adesea, cerând ajutorul şi ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Casa de prăznuire

Anul 2005 a însemnat o osteneală greu de consemnat în cuvinte. Parohia nu avea nici epitrop şi nici consilieri activi. Mai întâi, am ales un Consiliu parohial, un Comitet parohial şi un epitrop pentru a putea mobiliza credincioşii.

Întrebarea era acum: Cu ce să încep? De ce mă apuc mai întâi? Răspunsul tot eu l-am dat: Cu casa de prăznuire, pentru a putea sluji eventual aici, dacă voi începe lucrările la biserică. După Sfintele Paşti, de în primăvara anului 2005, am început lucrările de demolare parţială a casei de prăznuire, de extindere şi de rezidire a acesteia.

Îmi aduc aminte că cineva – un ,,binevoitor” – mi-a transmis o vorbă: „Are bani pentru ca să se apuce de lucrări?” Era adevărat, nu aveam niciun leu, dar nădejdea îmi era la ocrotitorul meu. 

Am stabilit un program liturgic: Sf. Liturghii dese, Vecernie în ajunul fiecărei sărbători, Sf. Maslu de trei ori pe săptămână, Spovedanie deasă. Şi încet încet, credincioşii au început să capete încredere şi m-au ajutat.

Casa de prăznuire a fost înălţată; până toamna a fost acoperită, tencuită interior şi exterior, pavată cu gresie în trapeză şi în bucătărie, dotată cu grup sanitar şi cu toate utilităţile.
Ba, mai mult, trapeza a fost pictată de domnişoara Nuţa Liche, profesoară de Religie la Grupul Şcolar Roznov.

La primul hram al bisericii – în data de 6 decembrie, seara, după Vecernie şi înainte de agapa frăţească – a fost săvârşită slujba de sfinţire a casei de prăznuire. Era un început promiţător. 

Credincioşii, văzând râvna mea şi impresionaţi fiind de faptul că îmi petreceam mai tot timpul la biserică, s-au ataşat sufleteşte de păstor.

Înnoirea „bisericuţei de pe deal”

În iarna 2005-2006 am început a prezenta credincioşilor gândul meu de a consolida şi extinde biserica, ce era din ce în ce mai neîncăpătoare. Biserica avea doar 135 mp inclusiv altarul; cafasul era gata să se prăbuşească, iar vechea pictură nu se mai cunoştea.

După obţinerea aprobărilor de la Sfânta Mitropolie şi de la Primăria Piatra-Neamţ, în data de 19 iunie 2006, am început lucrările de consolidare şi extindere a bisericii. Mai întâi, a fost mărit Sfântul Altar, prin zidirea în partea de Nord-Est a unui Proscomidiar de 12 mp, apoi a fost demolat zidul dinspre Nord al bisericii, s-a turnat o nouă fundaţie, extinzându-se cu 70 mp biserica, pe două nivele: parter adăugat la corpul vechi al bisericii – 70 mp şi la etaj – cafasul utilizat ca loc al corului – tot 70 mp. Între bolta naosului şi cafas s-a adăugat o nouă boltă (deasupra pronaosului).

Aceste lucrări s-au efectuat în regie proprie. Până în toamna anului 2006 corpul nou adăugat bisericii a fost ridicat şi terminat „la roşu”, apoi acoperit provizoriu. În iarna 2006-2007 au fost efectuate tencuielile interioare, pregătindu-se pereţii pentru pictură.

La începutul anului 2007, câţiva dintre fiii mei duhovniceşti au împodobit biserica cu şapte policandre din bronz aduse de la Cernăuţi – Ucraina.

În luna mai 2007 au început lucrările de pictură a bisericii, lucrări efectuate de Domnul Vasile Irimia şi de Doamna Ana Olendraru, ambii din Piatra-Neamţ.

Trudind cu seriozitate şi cu multă credinţă, cei doi meşteri au pus suflet în realizarea ansamblului pictural în tehnica ulei. Lucrările de pictură au durat până în luna noiembrie 2008 şi au însumat 500 mp. 

„Sfântul Nicolae a făcut minuni!” – auzeam tot mai des în rândul credincioşilor. „În doar trei ani bisericuţa a fost gata” – ziceau alţii.

Tăceam şi mulţumeam în rugăciunile mele Marelui Ierarh Nicolae, ocrotitorul săracilor.

În anul 2008, biserica a fost împodobită cu catapeteasmă, trei iconostase, strană arhierească şi strane pentru credincioşi; toate sculptate în lemn de stejar şi lucrate la Complexul bisericesc de la Poiana, comuna Brusturi, judeţul Neamţ. Vechea catapeteasmă şi mobilierul vechi au fost donate bisericii de la Bâtca Doamnei din Piatra-Neamţ.

Catapeteasma impresionează prin forma ei, având arhitravă deasupra uşilor împărăteşti şi impunând prin măreţie şi nobleţe.

Versantul pe care este amplasată biserica a fost consolidat cu zid armat şi placat cu piatră. Totodată au fost făcute porţile şi gardul de la intrarea în curtea bisericii. Gardul şi aleile până la intrarea în biserică şi platoul din faţa bisericii au fost placate cu piatră. Aceste lucrări, efectuate de meşteri pietrari de la Cireşoaia, judeţul Bacău, dau o notă de eleganţă
şi o atmosferă mănăstirească locului.

Fiecare piatră din zid sau de pe alee parcă are de spus ceva; te îmbie să urci spre înălţime, te atrage spre contemplaţie şi spre rugăciune în mica biserică a Sfântului Ierarh Nicolae. 

Arhitectura actuală a bisericii 

După planul vizibil actual, forma bisericii este în formă de cruce treflată ştearsă. Altarul are o jumătate de boltă, dat fiind spaţiul restrâns, iar deasupra naosului este bolta centrală larg deschisă, coborând spre abside în forme neregulate. Urmează încă o boltă, iar apoi corpul nou al bisericii, cu parter şi cafas. Pe jos biserica a fost parchetată. Decoraţii arhitecturale speciale nu se găsesc în interiorul bisericii.

Exteriorul se remarcă prin turla clopotniţei, în formă de mitră arhierească, cu contraforturi la cele patru colţuri şi un brâu dinţat sub streaşină. Soclul bisericii de jur-împrejur este ieşit în relief şi placat cu piatră.

Pictura bisericii

Dintru început biserica nu a fost pictată şi nici nu a figurat între monumentele istorice. În anul 1962, biserica a fost pictată „la repezeală” (aşa cum se putea observa în scenele şi chipurile de sfinţi, nefinisate) de către pictorul Nicolae Cristea Bubanovici. În timp, pictura s-a deteriorat şi – în proporţie de 80% – nu se mai distingeau bine scenele.

Odată cu renovarea şi adăugarea corpului nou al bisericii s-a repictat, fără a se mai păstra vechile chipuri de sfinţi sau scenele care nu erau proporţionale; între ele şi cele care nu respectau fidel erminia picturală bisericească.

Cei doi pictori, Domnul Vasile Irimia, ucenicul pictorului Irimescu – având o vastă experienţă în breaslă (a pictat bisericile din Doina şi Dochia, biserica Mănăstirii Brădiţel – Neamţ, două biserici ortodoxe lângă Marsilia în Franţa şi altele) – şi Doamna Ana Olendraru au împodobit zidurile cu scene şi chipuri de sfinţi, coborând aici un „colţişor de Rai” şi însufleţind lăcaşul Domnului.

Feţele suave şi blânde ale sfinţilor parcă vor să tăifăsuiască duhovniceşte cu închinătorii.

Reuşite sunt chipurile Mântuitorului şi ale Maicii Domnului, ale evangheliştilor, mucenicilor şi muceniţelor.

Pictura vechiului pridvor este închinată în întregime Sfântului Ierarh Nicolae, prin reprezentarea lui ca arhiereu şi a câtorva scene din viaţa sa.

De o parte şi de alta a uşilor de la intrare sunt pictaţi Sfântul Nicolae şi Maica Domnului, ocrotitorii şi mijlocitorii noştri la Mântuitorul.

Catapeteasma

Catapeteasma, strana Maicii Domului, două iconostase, strana arhierească şi stranele pentru credincioşi sunt sculptate în lemn de stejar şi dau o notă de eleganţă şi nobleţe interiorului bisericii. Motivele florale şi geometrice din sculptura catapetesmei scot în relief icoanele aşezate şi pictate cu multă migală şi măiestrie de Doamna Ana Olendraru.

Demne de remarcat sunt cele patru icoane împărăteşti ferecate în argint aurit cu chipurile Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfântului Antonie cel Mare şi Sfântului Nicolae.

Ferecătura de argint aurit a fost făcută prin osteneala familiilor Mihuţ Nicolae şi Vera, Mancaş Dorel şi Zamfira, Balan Mihai şi Aurora.

De o frumuseţe aparte este icoana Maicii Domnului din iconostasul aşezat în pronaosul bisericii, ferecată în argint aurit de familia Roşu Gheorghe şi Ana.

Icoana făcătoare de minuni a Sf. Ierarh Nicolae

Obiectul cel mai de preţ al bisericii îl constituie icoana Sfântului Nicolae, adusă din Polonia în anul 1865 de către primarul Nicolae Albu şi soţia sa, Maria. Icoana este pictată pe lemn şi este ferecată în argint aurit, în greutate de 4,5kg, având dimensiunile de 1,05/0,62 m.

Aşa cum mărturisesc credincioşii evlavioşi şi cum am putut vedea în câteva rânduri în ultimii ani, pe chipul icoanei apar la anumite intervale de timp mici picături ca de transpiraţie cu un lichid apos – uleios care, după câteva zile, se usucă şi dispare.

Înaintea acestei icoane se pleacă evlavioşi credincioşii, care – prin rugăciunile lor – dobândesc împlinirea cererilor.

Crucile funerare

Nu sunt lipsite de importanţă cele trei cruci funerare, săpate în piatră masivă, cu inscripţii în limba slavonă, datând din anul 1814, pe care se pot citi mai multe nume; probabil ale unor ctitori sau enoriaşi ai parohiei. Aceste cruci, găsite undeva în spatele bisericii, au fost aşezate lângă intrarea de la Sfântul Altar.

Obiecte de valoare

Biserica păstrează două Sfinte Evanghelii, datând din anii 1834 şi 1869, îmbrăcate în catifea roşie şi placate pe copertă, în colţuri, cu motive florale şi cu chipul celor patru evanghelişti; iar în mijlocul copertei se află icoana Învierii Domnului.

De o deosebită valoare artistică sunt cinci candele din argint, cântărind între 150 şi 200 grame.

Cele cinci clopote – care vestesc slujbele în biserică (unul de 150 kg, altul de 70 kg şi trei de câte 10 kg) – datează din anul 1850, având inscripţii în limba slavonă.

Policandrele, şapte la număr, aduse în anul 2007 din Cernăuţi – Ucraina au fost donate de câţiva credincioşi.

Uşile de la intrarea în biserică şi uşa de la intrarea în Sfântul Altar sunt sculptate în lemn de stejar cu multă migală şi măiestrie de meşterul Nicolae Livadă din Bacău.

Casa parohială

Concomitent cu lucrările de la biserică – prin stăruinţa Părintelui paroh – a fost renovată interior şi exterior casa parohială. Construită din cărămidă în anul 1958 şi acoperită cu ţiglă, casa parohială nu a fost locuită în ultima vreme şi din acest motiv era într-o stare de avansată de degradare.

A fost refăcut interiorul prin amenajarea bucătăriei, băii şi celor două camere. Încăperile a fost parchetate şi s-a instalat centrală termică pe gaz metan. În exterior, s-au efectuat lucrări de tencuieli şi vopsitorie lavabilă; casa a fost acoperită cu tablă.

„Ora et labora!”

Aşa îmi suna mereu în minte îndemnul marilor cuvioşi, atunci când doreau să facă un lucru anevoios: „Roagă-te şi munceşte!”. Cu multă dulceaţă sufletească am săvârşit Sfânta Liturghie, priveghere de toată noaptea, Sfântul Maslu şi tot ce impune osteneala preoţească pentru a săvârşi lucru plăcut lui Dumnezeu.

Pe tot parcursul lucrărilor, simţeam mâna şi ajutorul Marelui Ierarh Nicolae. Tot ce s-a făcut nu am hotărât singur, ci – insuflat de sfântul ocrotitor – am fost înconjurat de credincioşi; am fost şi preot, şi diriginte de şantier, şi muncitor. Cei câţiva enoriaşi ataşaţi de biserică au trudit zi de zi, cu mâinile roase şi aspre de zgura cărămizilor aşezate în zidul bisericii.

Elevii seminarişti – absolvenţi ai promoţiilor 2005, 2006, 2007 şi 2008 – au ostenit şi ei în vacanţe la căratul cărămizilor, al fierului pentru betoane, al balastului pe dealul bisericuţei. Astfel, au văzut elevii ce înseamnă viaţa şi activitatea unui preot la parohie, o viaţă nu comodă, ci învăluită în necazuri şi griji de tot felul.

„Cei doi ctitori”

Da, aşa pot fi numiţi pe deplin enoriaşii Strat-Traian Şova, membru în Consiliul parohial şi Neculai Mihalache, membru în Comitetul parohial, care au slujit biserica, precum prietenii cei
credincioşi ai lui Dumnezeu. De la prima lopată de pământ a şantierului şi până în clipa de faţă, n-au lipsit o zi de la „bisericuţa” Sfântului Nicolae, muncind „cu timp şi fără timp”, pe vreme de arşiţă sau ploaie, desculţi şi în genunchi, plini de praf, de var şi pământ, fără a pretinde nici un ban; ba, mai mult, donând sume importante pentru lucrări. Sfântul Ierarh Nicolae să-i aibă în paza sa în toate zilele vieţii lor!

Ctitori, binefăcători şi ostenitori

Nu pot fi trecuţi cu vederea familiile inginer Sorin şi Mihaela Potopea; director general Ioan şi Elena Vrînceanu; asistent medical Mateucă Ecaterina; manager Doina Păduraru; deputat Ioan şi Ana Munteanu; doctor Gheorghe şi Olga Haja; jurist Dorel şi Zamfira Mancaş; Vlad Maria; funcţionar Eugenia Nicolăică; economist Livia Jigău; maistru construcţii Constantin şi Sofica Băluţ; maistru construcţii Constantin şi Aneta Negură; Daniela şi Liviu Melinte; profesor Constantin şi Maria Nica; director Petru şi Maria Cucuoară; Ilie şi Elena Savina; economist Elena Adăscăliţei; Maria Alban; Stareţ Protosinghelul Gherman cu sora sa Mihaela-Elena şi Iulian; Neculai-Cristian şi Aurica Humă; director Nicolae şi Elena Sălăgean; Constantin şi Vârvara Stoica; primar Aurora şi Mihai Balan; Maria Hîrţan; inginer Adrian şi Magdalena Alexa; doctor Ioan şi Carmen Alexa; Nicolae şi Hareta Vîntu; arhitect Angela şi Dumitru Macovei;
Niculina şi Ilie Nădăşanu; Cezar şi Ioana Negară; profesor Corneliu şi Silvia Pruteanu; profesor Ion şi Doina Lupu; Neculai şi Violeta Spiridon; Dan şi Cătălina Asavinei; economist Elvira Dima; Vasile şi Frăsânica Simina; Maricica Paleu; maistru Vasile şi Maria Scutaru; Ana Roşu; învăţător Paula Acasandrei; Ortansa Moise; Valerian şi Maria Codreanu; Alexandru şi Adela Şelaru; Paulică şi Doina Vieru; jurist Mircea şi Aneta Negrescu; poliţist Lucian şi Simona Chifu; Mardare Maria; Rotaru Ioan şi Natalia; Cojocaru Dragoş şi Rodica; inginer Gică şi Rodica Stalinescu; doctor Emilia Rizescu; Alexadrina Gherman; Elena Ciofoia; Ştefania Ardeleanu; Mărioara Roşu; profesor Ştefan şi Eugenia Compera; Elena Atocioaie; doctor Delia Foianu; manager Ioan şi Maria Istrate; Ioan Bulai; Andrei Sbranca, elev seminarist şi alţii.

Nu putem trece cu vederea pe acele vrednice credincioase gospodine, care au ospătat cu bucatele lor, zile la rând, pe lucrătorii la reînnoirea bisericii. Amintim aici şi pe ctitorii anonimi, care au „iubit podoaba casei lui Dumnezeu” şi au investit în Împărăţia cerurilor acel bănuţ al lor. Membrii Consiliului parohial, ai Comitetului parohial şi epitropul Mircea Negrescu au susţinut, după putinţa lor, lucrările efectuate.

Tot în rândul ctitorilor şi ostenitorilor bisericii pomenim pe membrii Corului bisericii, compus din câteva credincioase, antrenat, încurajat şi condus de Doamna preoteasă Elena Oprea, care – prin rugăciunile cântate în biserică şi prin participarea lor afectivă şi efectivă la toate slujbele bisericii – nu numai că au împodobit atmosfera bisericii cu glasurile lor, dar au făcut misiune, apropiind credincioşii de biserică.

Pe tot parcursul activităţii desfăşurate la biserică o contribuţie deosebită şi-a adus şi soţia mea, Elena Oprea, care a ştiut să mă încurajeze, să mă sprijine şi să mă secondeze, prin prezenţa ei permanentă la orice slujbă din biserică.

Vizitele ierarhilor

În timpul lucrărilor la biserică, am fost vizitaţi de Prea Sfinţitul Părinte Episcop-vicar Calinic Botoşăneanul, care a slujit în bisericuţă Sfânta Liturghie în data de 16 ianuarie 2005 şi a binecuvântat începerea lucrărilor de renovare, extindere şi pictură, încurajându-ne şi dându-ne poveţe cu multă competenţă şi dragoste părintească.

În data de 2 octombrie 2008, când lucrările la biserică erau spre final, la invitaţia mea şi a credincioşilor parohiei, a poposit în mica noastră biserică Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a rămas impresionat de lucrările efectuate şi a promis că va binecuvânta şi sfinţi acest locaş, închinat Sfântului Ierarh Nicolae în cursul anului 2009.
Aceste vizite ne-au prilejuit tuturor momente de bucurie şi de înălţare duhovnicească.

Preoţi slujitori şi cântăreţi la această biserică

Într-un Anuar al Profesorului Turcu din 1859, sunt amintiţi aici doi preoţi şi un diacon.

Pomenim aici şi pe Preotul Gheorghe Popovici fost protopop, care a deservit biserica 50 de ani, apoi Preotul Gheorghe Buzea (1935-1944); Preotul Gheorghe Grosu (1944-1972) şi Preotul Nicolae Macsim (1972-2004).

Începând cu data de 1 decembrie 2004, la Parohia „Sfântul Nicolae” - Obor a fost numit paroh, autorul acestei monografii, Preotul Ştefan Oprea, împreună cu Preotul Ioan Apreotesei.
Cântăreţii care au deservit biserica au fost Vasile Nicuţă, Vasile Popa, Gheorghe Jigău, Gheorghe Petrilă, Gheorghe Ciobea, Nicolae Jigău şi – din 2004 – Constantin Oprea, fiul Preotului paroh Ştefan Oprea; numit oficial de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la 1 noiembrie 2008.

Domnul Constantin Oprea este absolvent al Seminarului Teologic Liceal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ, promoţia 2003-2008 şi actualmente este student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, din Iaşi.

În loc de încheiere

Biserica „Sfântul Nicolae” la fiecare slujbă îşi întâmpină ocrotitorul, pe marele şi blândul Ierarh Nicolae, în haine de sărbătoare. Deşi parohia este mică, nu s-a apelat la alte parohii; din bănuţul văduvei şi al omului de rând, de la fiii mei duhovniceşti s-a oferit Sfântului Nicolae prinosul de evlavie şi dragoste: împodobind în lumină nouă bisericuţa!

Aşteptăm sărbătoarea mare când „bisericuţa de pe deal” va fi târnosită.

Biserica Sfântul Nicolae, deşi are un număr foarte mic de enoriaşi, rămâne o biserică vie, plină de viaţă duhovnicească, iar Sfântul Nicolae – ocrotitorul săracilor, hram providenţial ales pentru această biserică şi parohie – veghează cu privirea blândă şi îngăduitoare tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat, care intră cu evlavie şi se roagă cu credinţă şi frică de Dumnezeu, în vremea Sfintei Liturghii, la Vecernie şi la celelalte rânduieli şi slujbe bisericeşti.

Ansamblul arhitectural şi pictural interior şi exterior al bisericii oferă pelerinului sau simplului credincios, chiar de la păşirea pragului porţii, duhul vechilor noastre mănăstiri şi biserici, care – prin fiecare piatră – dau glas istoriei şi mărturisesc credinţa moşilor şi strămoşilor noştri.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Piatra-Neamţ reprezintă o pagină de istorie şi spiritualitate ortodoxă-românească, fiind în acelaşi timp o vatră de trăire în Hristos, dar şi creând – prin prezenţa sa în acest loc retras al urbei nemţene – un adevărat „colţ de Rai” pentru toţi cei care vin aici cu credinţă, nădejde şi dragoste, spre a-şi ostoi setea veşnic nepotolită după
Dumnezeu.

Răsplăteşte, Doamne, însutit cu bogatele Tale daruri pe toţi miluitorii, ostenitorii şi ctitorii acestui sfânt locaş!